Dezvoltarea de software sau de aplicații mobile nu este la îndemâna oricui. Ideal este să ai ceva cunoștințe de programare, pentru a putea lua decizii informate, dar nici ele nu garantează succesul. Oricât de mult ai învăța, tot mai ai lucruri care te vor surprinde. Aici de ajutor poate fi experiența și alegerea unui partener bun care să-ți dezvolte proiectul IT. Ionuț Grigorescu, antreprenor în tehnologie și fondator AdWise, a identificat câteva elemente care sunt de mare ajutor pentru oricine vrea să investească în dezvoltarea propriului software sau a unei aplicații web.

 

O idee genială nu valorează nimic dacă nu este pusă corect în practică. Astfel, numeroase companii au pierdut trenul dezvoltării tehnologice și mulți oameni au ratat startul pe niște piețe promițătoare din cauza modului în care au ales să implementeze proiecte cu potențial în domeniul IT. În primul rând, succesul în acest domeniu este strâns legat de cunoștințele, abilitățile și implicarea dezvoltatorilor. În zilele noastre, este destul de greu să găsești și specialiști care să fie la curent cu toate noile tehnologii și, în același timp, să aibă și cunoștințe de business, înțelegând concepte de management, resurse umane, marketing și vânzări.
Cert este că dacă aceștia au ambele seturi de competențe, sigur nu îți permiți să-i angajezi, deoarece sunt foarte scumpi, cei mai mulți având deja un job într-o companie de top. Soluția este una singură: alegerea unui partener de tehnologie potrivit pentru nevoile produsului tău care să preia toate aspectele pentru care un antreprenor nu are know-how-ul necesar. În plus, decizia te va ajuta să îți conturezi viziunea cu privire la produsul gândit și îți va oferi garanția că totul va fi dezvoltat la timp.

Ionuț Grigorescu, fondator AdWise, îți spune ce calități trebuie să aibă și cum trebuie să acționeze furnizorul tău de software:

  • Să fie proactiv în a te ghida prin întreaga dezvoltare, de la început până la sfârșit; 
  • Să înțeleagă nu numai produsul, ci și clienții care îl vor folosi; 
  • Să îți economisească timp și bani ajutându-te să sa iei decizii informate bazate pe nevoile clienților tăi; 
  • Să elaboreze un plan pentru a identifica și a eliminat riscurile soluției tale software; 
  • Să se asigure că produsul software a fost dezvoltat și livrat conform promisiunii; 
  • Să ofere actualizări ale proiectului pentru a te tine la curent în toate fazele de dezvoltare; 
  • Să-i facă plăcere să răspundă la orice întrebări sau chiar îngrijorări legate de dezvoltarea software-ului.